Are 7 ani, dar se laudă cu iubiţii pe care i-a avut şi cum i-a sărutat! Fiica unei prezentatoare TV a dezvăluit totul în direct, sub privirile năucite ale mamei.
Paula Chirilă a venit în vizită la Simona Gherghe împreună cu fiica ei, Carla. Micuţa a fost extrem de spontană şi directă şi i-a povestit Simonei Gherghe că până la 7 ani a avut o mulţime de iubiţi. Copila a mărturisit că tatăl ei ştie despre ei şi că i-a arătat acestuia cum i-a pupat.
„Trusa de machiaj – nu am voie cu ea. Dacă aşa avea voie, aş folosi rujul roşu şi oja. Am avut o ojă, dar s-a terminat. Am avut mulţi iubiţi. I-am arătat şi lui tati cum ne-am pupat. Vreau să mă fac actriţă şi medic veterinar. Mi-aş dori o frăţioară, o surioară. Dar tati nu e însărcinat! Uneori gătesc când e mama acasă”, a povestit fiica Paulei Chirilă.
Paula Chirilă a luat imediat atitudine şi a spus cu va reacţiona soţul ei: ”Tati o să-şi ia permis de port armă. Nu ştiu, discută cu tati.”